1 Martie îl vedem așa:))) 

Cînd ni se agață primul mărțișor în piept devenim  lumină :)))

Indiferența doare...

  

Vouă... da, da  

                  vouă!

  Voi cei care văitați și suspinați că viața este grea și înnecată în dezamăgiri, deschideți ochii larg, lepădațivă de imunitatea ce ați antrenat-o față de fericire. 

      Inspirați libertatea din aer, umpleți plămînii cu entuziasm, antrenații să răsufle nobil.     Eliberați creerul de ghearele sistemului, rupeți cătușele ce vă încurcă să simțiți universul, scăpați de robia dominației pustietății.    

         Acceptațivă, iertațivă, începeți să creați o societate fertilă în valori. Ajunge să vă plîngeți, ajunge să arătați cu degetul, să discutați teme nule, să atrageți nimicuri și să vă jăliți mizeria indiferenței care vă înghite într-un vulcan nesecat, pierdeți frumosul clipelor, pierdeți farmecul procesului de creație, coridorul timpului vă înghite și vă lasă fară maduvă în oase, veți deveni niște microbi invizibili, netrebnici.

           Analizați fiecare pas pe care-l faceți și veți descoperi că sunteți creatorul infinitului, cel care domină, cel care își iubește propria piele, propria celulă. 

         Și acum mai încercați să arătați către cineva și îndrazniți să spuneți că își trăiește viața incorect. Sau încercați să învinuiți pe oricine în lipsa unui respect față de voi, cei cu sistemul de imunitate atrofiat. Cei ce nu știți să faceți nimic altceva de cît sa vă plîngeți de propria milă și să vă jeliți supraviețuirea netrebnică. Încetați...         

Lumina zilei o vedem cu toții.... Iar adevărul se ascunde în fiecare din noi și nicidecum la fundul mării.

               Cu drag Eu :) 

                                    pentru cei ce ne căutăm rădăcinele   

                                           funcționalității.

Există oare cea mai bună prietenă?

La această întrebare pot să răspund foarte ușor:
- Probabil  există!!!

Dacă sunteți nedumeriți, și apare întrebarea ,, De ce? "

      Răspund ușor fără mustrări de conștiință. Recent am înțeles, o prietenă, una, cea mai bună, nu poate să existe. Deoarece legea universului de fiecare dată îți indică viceversa unei prietenii adevărate. Apar o mie și una de situații cînd te simți fustrată, trădată și cel mai rău umilită de persoana pentru care porți o afecțiune deosebită. Din careva motive: fie invidia, fie caracterul dificil, lipsa bunurilor proprii, insuficiența de atenție sau chiar preocupare exagerată față de propria persoană și interesele personale, cea mai bună a ta prietenă ,,te vinde'' fară milă.

    Ca să înțelegem întreg proces al fustrării interioare provocate de această întrebare cu o varietate nelimitată de răspunsuri. Este necesar să vedem cum ne explică dicționarul sensul cuvîntului Prieten:  Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune. 

       Ar fi această explicație suficientă pentru tainica legătură între două prietene? Am senzația că se ascunde încă ceva,mult mai important, de exemplu: responsabilitatea față de prietenie, investiția de timp, emoțiile pozitive, răbdarea, toleranța, binevoința, sinceritatea, etc. Enumerînd aceste componente ale ,, afecțiunii deosebite'' față de cea mai bună prietenă, apare altă întrebare: De ce nu ne purtăm cu toată lumea din jurul nostru așa? Evident, ne este mai ușor să fim în corelație directă cu o singură persoană, să menținem o interdependență pentru care ne sacrificăm și așteptăm aceleași manifestări, ne așteptăm la reciprocitate.

        Reciprocitatea - o normalitate dictată nu doar de codul bunelor maniere, dar și de funcționalitatea structurii personalitații la baza căreia se ascunde egoul. 

        Iată și am ajuns la termenul cheie  Egoul, el este de vină în ruinarea unei relații aparent statornice din cauza duratei și efortului depus pentru a o menține. Atunci cînd așa zisul egou simte că  pierde de sub control persoana care îl crede, îl aude, îl ascultă, se include panica,totul începe să se topească ca un castel de nisip spălat de valurile mării.     

     Egoul atacă cu  toate armele, ca să-și mențină confortul care-i venea de la acea persoană, fără a se gîndi la binele ei. Apoi observă că valurile au spălat tot malul, și deja nu se mai poate găsi nici locul unde a fost construit acel castel de nisip, totul este nivelat.

   Atunci avem de ales să învățăm din greșelile proprii și să construim un alt castel de nisip cu o fortificație puternică, ca să nu mai fie spălat nici de cel mai mare val. Să fim la distanță și cînd se va cere prezența noastră să menținem fortificațiile să alergăm cu sufletul curat. Iată asta, e o relație sinceră întemeiată pe cele mai nobile stări sufletești de lungă durată.

    Cu parere de rău în majoritatea cazurilor, alegem să  rămînem în singurătate, învinuim locul ales pentru cosntrucție,  calitatea nisipului, valurile prea mari, etc. Pîna înțelegem că tainica legtaură între două prietene se prinde pe sinceritate, empatie, acceptare, și obligatoriu o lume interioară pozitivă. 

     Dacă hotărăști să-i oferi ceva  ,,cei mai bune prietene'' te rog să o faci din suflet, fără interes, fără a aștepta reciprocitatea dictată de sistemul egoist, ce stă la baza unei personalitați. Păstrează bunul simț în jurul tău, nu fi egoistă,cadonează zîmbet, buna dispoziție din suflet, fără a aștepta ceva în schimb. Și atunci probabil se va construi un castel de piatră pe un munte, rezistent la toate calamitățile caracterilor dificile.

          Am încercat să explic de ce probabil există o prietenie adevărată între două femei,  pentru că mă daore cînd văd ceartă, neînțelegere, invidie și cel mai mult ipocrizie.

       Voi cele care sunteți gata să vă iscăliți pentru cea mai bună a voastră prietenă, vă rog să fiți atente și să analizați bine, sunteți sincere una cu alta, sau o faceți din interes, sau pentru că vă plictisiți și nu aveți cu cine să comunicați?!?

                     

                                Cu drag Eu :)
     

 Psihologia - universul societăţii

“Ştiință cu trecut îndepărtat, dar cu istorie scurtă” - în aceşti termeni a fost caracterizată ştiinţa psihologiei la început veacului XX de către Ebbinghaus. De atunci se poate considera că interesul cunoştinţelor despre viaţa sufletească, despre cea spirituală şi comportament au intrat propriz-zis pe altarul ştiinţific al cunoaşterii. O cunoștere ce îmbogățește existența umană în vălmășeala timpurilor.

Pentru prima dată am făcut cunoștință cu aceasta minunată știință  la vîrsta de 16 ani: mă văd in cabinetul 13 al Colegiului Pedagogic ,,Alexei Mateevici”, în prima bancă din rîndul de mijloc, așteptam cu nerăbdare să intre profesoara de psihologie, Doamna Revenco Cornelia, o doamnă elegantă. M-a frapat! Privirea ei reflecta o undă specifică de intelegență rafinată. Obiectul predat de dumneaei a devenit în scurt timp favorit, ardeam de nerabdare să aflu ceva nou, ce-mi trezea interesul față de dezvoltarea personalității. Să aflu că este o știință care poate să-mi răspundă la multe întrebări, și cea mai principală: Ce se află în creierul uman, cum funcţionează Omul?

Am îndrăgit acestă știință și începînd să citesc tot mai multă literatură la temă, am observat că sunt mai multe ramuri, și că fiecare din ele își are o explicație pentru dăinuire. Psihologia vîrstelor mi-a atras atenția în mod deosebit, misterul superficial al ființei umane a fost dezvăluit în cel mai scurt timp, după lecturarea, analiza și conștientizarea informației ce aducea roade pozitive, acele răspunsuri mult cautate în neștire.

Cu timpul am început sa realizez în practică cele citite, să lucrez cu copii, sa-i studiez, să le ajut să se pregătescă de școală, să fie mai puțin stresați de mediul înconjurător, să le permit să fie copii, să se simtă liberi și să le ajut să fie înțeleși de părinți, care nu realizau frumosul realității copiilor săi. Copii ce se aflau în situații dificile și părinți care prea s-au inhibat din cauza maturității, prea erau ocupați să observe că au un adevărat cadou al vieții, copilul lor deosebit, nu numai decît copii cu deficultăți ca sindromul autismului, care la fel au un mister particular care așteaptă să fie descoperit și valorificat de către o societate deseori decepționantă. Atunci cînd văd rezultatele muncii mele cu fiecare familie în parte, îmi înflorește sufletul și mă face să înțeleg că psihologia în directă tangență cu arta, oferă rezultate nemaipomenit de convingătoare, că ființa umană funcționează în armonie cu natura și propriul organism. Sunt inventate o mulțime de idei geniale de oameni geniali care-și reflectă veridicitatea in școlile existente astăzi, ca: Școala Montessori, Școala Pestalozzi, Școala lui Șetinin, etc. Toate au la bază uluitoarea știință a psihologiei, care ajută la sistematizarea și organizarea vieții umane într-un sistem numit societate, integrîndu-l în Univers.

Aș putea sa scriu multe laude și dovezi ce ar superioriza psihologia, dar nu va fi îndeajuns ca să accentuez meritele savanților ce au jertfit multe pentru a-i reda viață și un aer liber de existență, motive pentru care aceasta a devenit vitală în viața de zi cu zi a fiecarui dintre noi, oameni ce ne căutăm rădăcinile funcționalității.

Valentina Zeleniuc

Masterandă, USM, facultatea ,,Istorie şi filosofie”

Menţiune la concursul de eseuri "Eu şi Psihologia", abordare creativă