http://www.unica.md/ce-faci-cu-oamenii-toxici-care-te-indispun-mereu/

96 fani!

Școala de CreaȚie DaVinci 


     În momentul acesta, cînd mi-am strîns toate forțele și am hotărît să-mi realizez visul, îmi dau seama ca fac cel mai util lucru din viață. Da mă consum la maxim, intervin multe neclarități pe care mă strădui să le rezolv. Să nu cumva credeți că îmi plîng de milă, de greutățile întîmpinate în cale. Vreau doar să știți că ceea ce fac la moment vine din suflet și din necesitatea de-a simți că trăiesc.Respectiv creez ceva special,ceva viu de dragul artei. Creez o Școală unde se va învăța cu plăcere fără restricții, examene și catedre. Lecțiile se vor desfășura intr-o atmosferă relaxantă, non-conformistă și interactivă.Vom trăi o atmosferă specială unde se va stabili un dialog viu și creativ.Acolo unde știința va încăpea într-o felie de măr și concomitent va ocupa tot universul.
 Ca să putem percepe lumea în care trăim, să descoperim cu ochii inimii și a sufletului ceea ce ne poate încînta, ceea ce ne poate schimba, avem nevoie de școli deosebite. Avem nevoie de Școala care pune accentul pe gîndirea abstractă, dezvoltă atitudinea copiilor față de studii și apreciază potențialul fiecărui elev în parte.Pentru ca să formeze o generație de tineri talentați, ambițioși și disciplinați.

,,Este mai ușor să construiești un copil puternic decît să repari un matur stricat.”                                                        

                      (Frederick Douglass)


Cu suflet de dragul artei. 
                             

În Memorie...

,,   Noaptea nu l-am simțit pornind la drum. Plecase pe furiș de lîngă mine.   Cînd am reușit în sfîrșit să-l ajung, mergea zorit, cu pași apăsați. Mi-a zis atît:
        - A, ești aici...
         Și mă prinse de mînă. Dar tot îl mai frămînta ceva:
                  - Tu ești de vină. Vei suferi. Mă vei crede mort, dar nu va fi adevărat...
                               Eu tăceam.
                                   - Înțelegi, e prea departe! Nu pot lua cu mine și corpul. E prea greu.
                               Eu tăceam.
                  - Va fi doar precum ai arunca de pe tine o scoarța veche. Nimeni nu plînge după o scoarță veche...
                              Eu însă tăceam.
            Micul prinț păru un pic descumpănit, dar nu se dădu bătut:
 - Știi, va fi plăcut. Voi privi și eu stelele. Stelele vor fi toate ca niște fîntîni cu scripeți ruginiți. Și toate îmi vor da să beau din apa lor ... ”
 

                                                                                      ,, Micul Prinț ” de Antoine de Saint- Exupery

Prefer să cred că a zburat să călătorească prin univers, acolo de unde va putea să ne  îndrume mai departe. Cu respect și inimă pentru Domnul Tudor Arnăut.

Cît de frumoasă poate să fie lumea ce ne înconjoară!

  Este necesar un singur gest să-l facem, să deschidem ochii ca să umplem sufletul cu lumină solară, iar creierul cu energie. Sistemul nostru central are nevoie de claritatea gîndurilor și etalarea faptelor generoase.

    Azi chiar vă îndemn să luminați de fericire și să atrageți doar puritatea, căci se zice : greu o găsim, dar de obicei ea vine singură fără ca să o căutăm. Deschideți ochii sufletului și acceptați ceea ce sunteți, doar prin acceptare vine pacea și se trezește forța interioara spre a schimba ceva. Nu vă fie frică de ceea ce sunteți, înseamnă să nu mai negi realitatea și să fii cinstit cu tine însăți. Înseamnă să fii destul de înțelept să poți face diferență între ce poți schimba și ce nu.
              Acceptarea este prima cheie către o viață de succes!

           

Gata!

 Mă declar oficial Milionară!

Milionule, unde ești?  

Usiusiu...usiusius... hai, hai vină că te aștept, am nevoie de tine!!!

M-am pierdut, mă vreau înapoi!!!

     Nu am nevoie de susținerea celorlalți, vreau să -mi păstrez coloana vertebrală, mă vreau înapoi cea care aveam voință, vedeam lumea în culoare roz, nu știam să fiu influențată de mediul înconjurător. Tot ce se întîmpla în jurul meu era ușor, simplu, frumos. Grija față de propria persoană predomina, aveam timp pentru toate în lume și în genere noțiunea de timp lipsea din lumea mea. O lume plină de farmec, idei, creativitate.

   Oare am ajuns la maturizare de mă simt pierdută?

Da, acesta este verdictul, am căpătat o experiență bogată și multe cunostințe care deja nu mai încap în mine, le vreau alături ca să tind înspre ele, să-mi trezească interes. Dar nu vreau să cunosc sistemul, să văd cît de putred este și cît de greșit funcționează. Sistemul la baza căruia este modelul ,,tiran-jertfă”.

   Este atît de sumbră lumea aceasta a maturilor, reguli, reguli, statut, trebuie să fii normal, să te identifici într-o nișă superioară. Să nu cumva depășești normele, standardele, ești nevoit să te încadrezi în ele de fiecare dată cînd îți stau în față.

   Am înțeles că noțiunea de ,,Libertate” a dispărut din lumea mea și au apărut noțiuni ca: timpul, sistem, standarte. Trist atunci cînd lumea își trăiește viața ghidată de instictul supraviețuirii.

       M-am rătăcit, nu pentru mult timp, doar pentru un pic, ca să găsesc drumul principal înspre crearea propriului sistem, unde va predomina armonia, echilibrul, pacea, emoțiile pozitive atît de necesare ca și aerul. Pentru că lumea în care toate visele devin realitate traiește în interiorul meu, doar eu o pot controla, doar eu o pot exterioriza, indiferent de întunericul sistemului impus societății pentru a o putea manipula. Important ca gîndurile să radieze lumină.

            Valorificați-vă, nu vă lăsați pradă întuneircului, gîndiți pozitiv, cultivați binele, ramîneți copii în suflet, luați responsabilitatea pentru propria viață, nu o lăsați pe mîinele celor care vă înconjoară. Toate evenimentele din viața noastră noi le creăm singuri, împreună cu lumea înconjurătoare. 

                         Ia aminte: cautăte, pînă ai să te găsești fericit !!!

           

    

     

      Cît este de important atunci cînd ai o susținere, mai ales din partea celor apropiați sufletului.

    Deseori se întîmplă să ne dezamăgim în oameni, să nu-i mai credem și în general să nu-i mai suportăm alături. Dar de fiecare dată iertăm pentru că suntem înțelegători, suntem și noi ,,cu piciorul în glod...” Și acest gest ne face să simțim superioritatea hotărîrilor noastre asupra evenimentelor ce au loc în viața noastră, să ne hrănim egoul cu un,, Ah! ce inimă mare am, la sigur numai eu  pot să iert așa ceva...” Atunci, nu te gîndești că rămîi important singur pentru tine, fără a avea o imagine nobilă în fața celorlalți, pentru că de fapt, noi o facem pentru părerea cuiva... Iar pe acel ,,cuiva„ nici în cot nu-l doare de tine și toate celelalte care le porți în gîrbă. Aprecierea celor din jur este mult mai importantă pentru noi de cît libertatea de care avem nevoie ca să ne simțim oameni fericiți, cu alte cuvinte împliniți moral și spiritual.. 

              Ah... îmi închipui cîți dintre voi veți simți o ușurare sufletească atunci cînd veți simți libertatea gîndirii, raționalizării și coenștientizării proprii realități. Cît de important e să eviți persoanele ce emană unde de tonalitate joasă, să vă educați propria părere și să trăiți cu ea în armonie. Iar cei apropiați sufletului să vă susțină în toate începuturile și să vă îndrume în veșnicie.

Cu drag eu:)

                  Armonia voastră se ascunde în libertate!

,,Omul este o ființă stranie. Nu tolerează decît ceea ce reușește să supună, inclusiv proprii-i semeni. Pentru el, totul trebuie să fie structurat, ordonat, compartimentat, raționalizat. La drept vorbind, el însuși e incapabil să se stăpînească. Dacă e lăsat de capul lui, comite cele mai mari abuzuri. Asta ascunde o bună doză de orgoliu: omul se închipuie pe sine ca centru al universului, dar universul este atît de mare, iar el atît de mic, încăt unul se poate învîrti foarte bine fără celălalt. Și pentru că asta doare, își varsă năduful înregimentînd tot ceea ce-l înconjoară.”

,,Întoarcerea Micului Prinț”

(Jean- Pierre Davidts)

                     
          Astăzi...           
    

 Astăzi am înțeles că noi, oamenii, luăm lucrurile prea serios, în permanență respingem șirul logic care se creează în jurul nostru. Uneori totul se întîmpla fără ca să observăm, dar descoperim cît de important a fost ... Și atunci  ,,Off!! Doamne!” mii de impulsuri merg prin creier, simți cum trec fiorii, pulsează sîngele prin vene. Și-ți dai seama că în fine e normal, e biologic să fii în fază de metamorfoză 24 din 24. Azi te hotărăști să zbori cu parașuta, e important chiar să o faci și să nu lași lucrurile de pe o zi pe alta. Dacă te decizi să schimbi ceva în viața ta, începe din momentul în care ți-a venit ideea. E important să simți fiorii vieții trecînd prin trupul sufletului tău și să nu te dai pradă hienei creierului pe care o hrănești cu lene și vise neîmplinite.

      Pe bune! pregăteștete să călătorești prin tine însuți și să te descoperi, doar atunci vei înțelege, cît de interesant ești și cît de deosebit pentru ceilalți.

               Valorifică-te!
                                 Cu drag Eu :)
                                             pentru cei, ce ne căutăm rădăcinele 
                                                                                   funcționalității!

1 Martie îl vedem așa:))) 

Cînd ni se agață primul mărțișor în piept devenim  lumină :)))

Indiferența doare...

  

Vouă... da, da  

                  vouă!

  Voi cei care văitați și suspinați că viața este grea și înnecată în dezamăgiri, deschideți ochii larg, lepădațivă de imunitatea ce ați antrenat-o față de fericire. 

      Inspirați libertatea din aer, umpleți plămînii cu entuziasm, antrenații să răsufle nobil.     Eliberați creerul de ghearele sistemului, rupeți cătușele ce vă încurcă să simțiți universul, scăpați de robia dominației pustietății.    

         Acceptațivă, iertațivă, începeți să creați o societate fertilă în valori. Ajunge să vă plîngeți, ajunge să arătați cu degetul, să discutați teme nule, să atrageți nimicuri și să vă jăliți mizeria indiferenței care vă înghite într-un vulcan nesecat, pierdeți frumosul clipelor, pierdeți farmecul procesului de creație, coridorul timpului vă înghite și vă lasă fară maduvă în oase, veți deveni niște microbi invizibili, netrebnici.

           Analizați fiecare pas pe care-l faceți și veți descoperi că sunteți creatorul infinitului, cel care domină, cel care își iubește propria piele, propria celulă. 

         Și acum mai încercați să arătați către cineva și îndrazniți să spuneți că își trăiește viața incorect. Sau încercați să învinuiți pe oricine în lipsa unui respect față de voi, cei cu sistemul de imunitate atrofiat. Cei ce nu știți să faceți nimic altceva de cît sa vă plîngeți de propria milă și să vă jeliți supraviețuirea netrebnică. Încetați...         

Lumina zilei o vedem cu toții.... Iar adevărul se ascunde în fiecare din noi și nicidecum la fundul mării.

               Cu drag Eu :) 

                                    pentru cei ce ne căutăm rădăcinele   

                                           funcționalității.

Există oare cea mai bună prietenă?

La această întrebare pot să răspund foarte ușor:
- Probabil  există!!!

Dacă sunteți nedumeriți, și apare întrebarea ,, De ce? "

      Răspund ușor fără mustrări de conștiință. Recent am înțeles, o prietenă, una, cea mai bună, nu poate să existe. Deoarece legea universului de fiecare dată îți indică viceversa unei prietenii adevărate. Apar o mie și una de situații cînd te simți fustrată, trădată și cel mai rău umilită de persoana pentru care porți o afecțiune deosebită. Din careva motive: fie invidia, fie caracterul dificil, lipsa bunurilor proprii, insuficiența de atenție sau chiar preocupare exagerată față de propria persoană și interesele personale, cea mai bună a ta prietenă ,,te vinde'' fară milă.

    Ca să înțelegem întreg proces al fustrării interioare provocate de această întrebare cu o varietate nelimitată de răspunsuri. Este necesar să vedem cum ne explică dicționarul sensul cuvîntului Prieten:  Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune. 

       Ar fi această explicație suficientă pentru tainica legătură între două prietene? Am senzația că se ascunde încă ceva,mult mai important, de exemplu: responsabilitatea față de prietenie, investiția de timp, emoțiile pozitive, răbdarea, toleranța, binevoința, sinceritatea, etc. Enumerînd aceste componente ale ,, afecțiunii deosebite'' față de cea mai bună prietenă, apare altă întrebare: De ce nu ne purtăm cu toată lumea din jurul nostru așa? Evident, ne este mai ușor să fim în corelație directă cu o singură persoană, să menținem o interdependență pentru care ne sacrificăm și așteptăm aceleași manifestări, ne așteptăm la reciprocitate.

        Reciprocitatea - o normalitate dictată nu doar de codul bunelor maniere, dar și de funcționalitatea structurii personalitații la baza căreia se ascunde egoul. 

        Iată și am ajuns la termenul cheie  Egoul, el este de vină în ruinarea unei relații aparent statornice din cauza duratei și efortului depus pentru a o menține. Atunci cînd așa zisul egou simte că  pierde de sub control persoana care îl crede, îl aude, îl ascultă, se include panica,totul începe să se topească ca un castel de nisip spălat de valurile mării.     

     Egoul atacă cu  toate armele, ca să-și mențină confortul care-i venea de la acea persoană, fără a se gîndi la binele ei. Apoi observă că valurile au spălat tot malul, și deja nu se mai poate găsi nici locul unde a fost construit acel castel de nisip, totul este nivelat.

   Atunci avem de ales să învățăm din greșelile proprii și să construim un alt castel de nisip cu o fortificație puternică, ca să nu mai fie spălat nici de cel mai mare val. Să fim la distanță și cînd se va cere prezența noastră să menținem fortificațiile să alergăm cu sufletul curat. Iată asta, e o relație sinceră întemeiată pe cele mai nobile stări sufletești de lungă durată.

    Cu parere de rău în majoritatea cazurilor, alegem să  rămînem în singurătate, învinuim locul ales pentru cosntrucție,  calitatea nisipului, valurile prea mari, etc. Pîna înțelegem că tainica legtaură între două prietene se prinde pe sinceritate, empatie, acceptare, și obligatoriu o lume interioară pozitivă. 

     Dacă hotărăști să-i oferi ceva  ,,cei mai bune prietene'' te rog să o faci din suflet, fără interes, fără a aștepta reciprocitatea dictată de sistemul egoist, ce stă la baza unei personalitați. Păstrează bunul simț în jurul tău, nu fi egoistă,cadonează zîmbet, buna dispoziție din suflet, fără a aștepta ceva în schimb. Și atunci probabil se va construi un castel de piatră pe un munte, rezistent la toate calamitățile caracterilor dificile.

          Am încercat să explic de ce probabil există o prietenie adevărată între două femei,  pentru că mă daore cînd văd ceartă, neînțelegere, invidie și cel mai mult ipocrizie.

       Voi cele care sunteți gata să vă iscăliți pentru cea mai bună a voastră prietenă, vă rog să fiți atente și să analizați bine, sunteți sincere una cu alta, sau o faceți din interes, sau pentru că vă plictisiți și nu aveți cu cine să comunicați?!?

                     

                                Cu drag Eu :)
     

 Psihologia - universul societăţii

“Ştiință cu trecut îndepărtat, dar cu istorie scurtă” - în aceşti termeni a fost caracterizată ştiinţa psihologiei la început veacului XX de către Ebbinghaus. De atunci se poate considera că interesul cunoştinţelor despre viaţa sufletească, despre cea spirituală şi comportament au intrat propriz-zis pe altarul ştiinţific al cunoaşterii. O cunoștere ce îmbogățește existența umană în vălmășeala timpurilor.

Pentru prima dată am făcut cunoștință cu aceasta minunată știință  la vîrsta de 16 ani: mă văd in cabinetul 13 al Colegiului Pedagogic ,,Alexei Mateevici”, în prima bancă din rîndul de mijloc, așteptam cu nerăbdare să intre profesoara de psihologie, Doamna Revenco Cornelia, o doamnă elegantă. M-a frapat! Privirea ei reflecta o undă specifică de intelegență rafinată. Obiectul predat de dumneaei a devenit în scurt timp favorit, ardeam de nerabdare să aflu ceva nou, ce-mi trezea interesul față de dezvoltarea personalității. Să aflu că este o știință care poate să-mi răspundă la multe întrebări, și cea mai principală: Ce se află în creierul uman, cum funcţionează Omul?

Am îndrăgit acestă știință și începînd să citesc tot mai multă literatură la temă, am observat că sunt mai multe ramuri, și că fiecare din ele își are o explicație pentru dăinuire. Psihologia vîrstelor mi-a atras atenția în mod deosebit, misterul superficial al ființei umane a fost dezvăluit în cel mai scurt timp, după lecturarea, analiza și conștientizarea informației ce aducea roade pozitive, acele răspunsuri mult cautate în neștire.

Cu timpul am început sa realizez în practică cele citite, să lucrez cu copii, sa-i studiez, să le ajut să se pregătescă de școală, să fie mai puțin stresați de mediul înconjurător, să le permit să fie copii, să se simtă liberi și să le ajut să fie înțeleși de părinți, care nu realizau frumosul realității copiilor săi. Copii ce se aflau în situații dificile și părinți care prea s-au inhibat din cauza maturității, prea erau ocupați să observe că au un adevărat cadou al vieții, copilul lor deosebit, nu numai decît copii cu deficultăți ca sindromul autismului, care la fel au un mister particular care așteaptă să fie descoperit și valorificat de către o societate deseori decepționantă. Atunci cînd văd rezultatele muncii mele cu fiecare familie în parte, îmi înflorește sufletul și mă face să înțeleg că psihologia în directă tangență cu arta, oferă rezultate nemaipomenit de convingătoare, că ființa umană funcționează în armonie cu natura și propriul organism. Sunt inventate o mulțime de idei geniale de oameni geniali care-și reflectă veridicitatea in școlile existente astăzi, ca: Școala Montessori, Școala Pestalozzi, Școala lui Șetinin, etc. Toate au la bază uluitoarea știință a psihologiei, care ajută la sistematizarea și organizarea vieții umane într-un sistem numit societate, integrîndu-l în Univers.

Aș putea sa scriu multe laude și dovezi ce ar superioriza psihologia, dar nu va fi îndeajuns ca să accentuez meritele savanților ce au jertfit multe pentru a-i reda viață și un aer liber de existență, motive pentru care aceasta a devenit vitală în viața de zi cu zi a fiecarui dintre noi, oameni ce ne căutăm rădăcinile funcționalității.

Valentina Zeleniuc

Masterandă, USM, facultatea ,,Istorie şi filosofie”

Menţiune la concursul de eseuri "Eu şi Psihologia", abordare creativă

http://fit4brain.com/?p=352    Ceva interesant !